Brioşe-pizza dietetice cu conopidă, reteta sanatoasa
Nu doar conopida pane ne face să simțim că trăim. Dacă adori mirosul conopidei proaspete care îți aduce aminte de o grădină de legume în toată splendoarea ei, această rețetă va fi cu siguranță pe placul tău.
Recomand magazinul naturist de mai jos
Conopida este o legumă cu multe fațete și aceste brioșe-pizza sănătoase cu conopidă sunt dovada faptului că am dreptate.
Nu am dorit să pregătesc o rețetă cu conopidă arhicunoscută. Am vrut să prepar ceva sănătos, rapid și gustos, dar în același timp neobișnuit Conopida este o legumă echilibrată din punct de vedere nutrițional și îi furnizează corpului substanțele nutritive de care acesta are nevoie, întărește imunitatea și e benefică pentru digestie.
Conținutul său redus de carbohidrați este excelent dacă vrei să-ți menții silueta pentru care ai făcut eforturi.
Combinația dintre brânză de vaci sau brânză quark și conopidă rezultă într-un amestec fin și moale, la care poți adăuga ciuperci sau șuncă, după gust. Aceste brioșe rumene ți se topesc în gură, știu eu ce spun.
În plus, rețeta conține cantitatea de proteine de care ai nevoie, astfel încât este nu doar gustoasă, ci și hrănitoare.
Dacă prepari brioșele cu conopidă îți vei da seama că și pizza poate alcătui o cină sănătoasă, gustoasă și delicioasă, chiar și într-o formă atât de neobișnuită. Aceste brioșe-pizza cu puține calorii pot fi servite simple, însă mie îmi place să le savurez și cu sos de roșii preparat în casă. Pentru a prepara sosul, eu amestec roșiile cu oregano și sare.
Aceste brioșe reprezintă o gustare apetisantă și pentru musafiri, așa că să nu te miri dacă aceștia vor începe să treacă mai des pe la tine după ce au gustat din acest delicios fel de mâncare cu conopidă.
Ingrediente pentru Brioşe-pizza dietetice cu conopidă, reteta sanatoasa
-½ conopidă de mărime mijlocie
-8 linguri brânză de vaci sau brânză quark
-2 ouă
-ciuperci, şuncă (după preferinţe)
-30 g brânză dată pe răzătoare pentru presărat deasupra
-piper negru,
Modul de preparare pentru Brioşe-pizza dietetice cu conopidă, reteta sanatoasa
Profita de reduceri!
- Taie conopida in bucatele cat mai mici posibil
- Poţi să o tai cu un cuţit sau să o dai prin blender.
- Pune conopida mărunţită într-un bol, apoi adaugă ouăle şi brânza de vaci sau brânza quark.
- Dacă foloseşti ciuperci, sotează-le într-o tigaie într-un pic de ulei de măsline, apoi adaugă-le în amestecul de conopidă.
- Adaugă şunca tăiată mărunt şi condimente după preferinţe.
- Toarnă amestecul în cupe pentru brioşe din silicon.
- Dacă foloseşti o tavă pentru brioşe, nu uita să o ungi cu ulei sau să pulverizezi ulei în interior.
- Împinge aluatul în jos cât mai mult posibil pentru ca brioşele să nu se rupă.
- Dacă doreşti, poţi să presari deasupra brânză dată pe răzătoare, astfel brioşele vor fi şi mai gustoase.
- Coace brioşele în cuptorul preîncălzit la 230°C timp de 25-30 minute.
- Lasă brioşele să se răcească aproximativ 10 minute, apoi scoate-le din cupe şi serveşte-le cu sau fără sos de roşii.
Trimiteți un comentariu